Un link util de pe blogul unui preot,cu raspunsuri oferite la intrebarile care se dau cel mai des la tema cununiei:
http://octavianmosin.info/pasi-spre-cununie/
Si...pentru ca se tot dezbatea tema cununiei in manastire,vedeti aici ce raspunde preotul pe site-ul ortodoxia.md":
Bună ziua, am și eu o întrebare: cum ar fi mai corect să te cununi, - în mănăstire sau în biserică?
Raspuns
Categoric interzis în mănăstire, atât Taina Sfintei Cununii cât și cea a Sfântului Botez! Oficierea Tainei Sfântului Botez şi a Tainei Cununiei în mănăstiri trebuie tratată sub aspect pastoral-sacramental, şi nu financiar, cum se întâmplă uneori, din cauza duhului de secularizare, care pătrunde şi în comunităţile monahale.
Taina Cununiei creează o legătură aparte între familia care se întemeiază şi comunitatea din care provine şi în mijlocul căreia se formează, cu semnificative implicaţii duhovniceşti-sacramentale. În acest sens, după cum tunderea în monahism sau călugăria înseamnă intrarea unei persoane în comunitatea monahală, aceasta săvârşindu-se doar în mânăstire, nu în parohie, tot aşa cununia înseamnă intrarea noului cuplu (bărbat şi femeie) în viaţa unei comunităţi euharistice parohiale, care este mediul normal de creştere spirituală şi de participare duminicală la viaţa bisericească a parohiei.
În mod asemănător, Sfântul Botez se săvârşeşte în parohia în care s-a născut copilul, acesta adăugându-se copiilor din parohie, unde creşte fizic şi duhovniceşte până ajunge la maturitate. De aceea, parohia, nu mănăstirea, eliberează certificate de botez şi de cununie celor care primesc aceste Sfinte Taine. Un copil nou-botezat creşte în parohie, nu în mănăstire. De asemenea, un cuplu trăieşte în parohie, nu în mânăstire.
Pogorăminte multe de la această regulă s-au făcut mai ales în perioada comunismului, când unele persoane care deţineau funcţii importante în societate se cununau pe ascuns în mânăstiri, pentru a nu fi sancţionate pe linie de partid (Partidul Comunist Român). În perioada respectivă, din lipsă de personal, la unele parohii au fost desemnaţi preoţi parohi chiar unii dintre ieromonahi. Aceştia puteau săvârşi, cu binecuvântarea chiriarhului locului, toate Sfintele Taine într-o biserică parohială.
Însă astăzi, în libertate, trebuie să se revină la practica normală, tradiţională, de a se săvârşi Taina Sfântului Botez şi cea a Sfintei Cununii în parohie (biserici de mir), nu în mănăstiri, de către preoţii de parohie, iar nu de către călugări.
Experienţa din ultimii 10 ani arată că multe slujbe de cununii şi botezuri săvârşite în mănăstiri au adus mai multe pagube duhovniceşti decât câştig material acestor comunităţi monahale (unii monahi părăsind mănăstirea şi căsătorindu-se, iar comunitatea monahală a început să-şi piardă specificul ei).
Potrivit canoanelor 3 şi 4 ale Sinodului IV Ecumenic, monahilor li se interzicea a se ocupa cu treburi lumeşti, civile, politice, militare sau de orice alt fel, iar mai târziu li s-a interzis să fie tutori, naşi de botez sau cununie, precum şi să săvârşească Sfânta Taină a Cununiei.
Atât Regulile călugăreşti ale Sf. Teodor Studitul, cât şi vechile pravile opresc, de asemenea, ieromonahii să oficieze Taina Cununiei, ca unii care au depus votul castităţii şi care nu pot lua parte nici la dansul ritual al cântării "Isaie, dănţuieşte ...", nici la ospăţul sau petrecerea care urmează după nuntă.
Acest aspect a fost reglementat şi la românii ortodocşi în Pravila Mare (Îndreptarea Legii, 1652) care, la Glava 135, alineat 2, arată că "ieromonahul, adică popa călugăr, nuntă nu cunună, adică nu blagosloveşte, că şi aceaia iaste fără dă leage şi fărâde cale şi nu se cuvine. Pre unul ca acela-l canonesc dumnezăeştii părinţi cu lipsa de preoţia lui".
Având în vedere aceste motivaţii canonice şi pastorale, Sinaxa stareţilor şi a stareţelor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor, în anul 2007, a hotărât să se revină la rânduiala corectă tradiţională din punct de vedere teologic şi pastoral, anume să se păstreze distincţia dintre mănăstire şi parohie, fiecare având rolul şi misiunea sa proprie în viaţa Bisericii. Excepţiile sau pogorămintele de la această regulă, dacă sunt bine motivate, pot fi aprobate de chiriarhul locului, dar nu pot deveni o practică obişnuită.
Aceste două comunităţi eclesiale, mănăstirea şi parohia, trebuie privite din punct de vedere duhovnicesc, şi nu financiar, iar responsabilitatea duhovnicească a preotului de parohie şi a naşilor faţă de copiii botezaţi şi tinerii căsătoriţi trebuie să fie una permanentă, nu transferată preoţilor monahi din mănăstiri.
Dumnezeu să vă ajute să luați decizia cea bună de folos pentru mântuirea sufletelor Dvs!
Preot Iulian Rață
